Credem că tuturor ne place schimbarea. De fapt, în fiecare zi ne schimbăm. Ne schimbăm hainele. Nu ieșim cu pijamaua din casă. Îmbrăcăm mereu haine adecvate situației, momentului, temperaturii de ambient. Este ceva normal și logic să ne schimbăm mereu hainele și nimeni nu se plânge de asta.
Dar la fel de potrivit este să renunțăm la ceva care devine insuportabil. Dacă o haină la care ținem și care ne place, devine murdară, o lepădăm fără regrete pentru o alta curată. Stă în natura noastră să apreciem ceea ce este igienic, plăcut, confortabil.
Nu credem că cineva care se mută de la o garsonieră la o casă cu etaj, deplânge această mutare, deoarece reprezintă o schimbare de la ceva inferior la ceva superior. Este de dorit să avem condiții mai bune, mai funcționale și, de fapt, toată viața, reprezintă un efort de a avea, de a obține ceva mai bun.
Ne dorim un salariu mai bun, o mașină mai performantă, un mediu mai bun, o țară mai bună și lista poate continua. De aceea și românii care au ieșit pe străzi în aceste seri, au exprimat aceeași dorință după mai bine. O moralitate ridicată, o clasă politică fără corupție, o națiune fără sărăcie, cu perspective frumoase.
Nu știm dacă cineva s-a gândit că, în fond, oamenii de lângă noi au năzuințe bune. Noi românii și toți oamenii din lume, ne dorim să scăpăm de acele stări și situații care sunt generate de păcatul din societate. Schimbările în bine nu reprezintă nimic altceva decât eliminarea mai bruscă sau mai lentă a unor efecte negative ale păcatului.
De pildă, corupția și hoția sunt manifestări clare ale păcatului cuibărit la nivelul unor oameni care au funcții administrative. Este normal să dorim să schimbăm aceste persoane cu altele care să iubească cinstea și corectitudinea. Sau, mai de dorit ar fi, ca oamenii din acele funcții să opereze schimbări la nivelul vieții lor. Nimeni nu vrea să se descotorosească de cineva care își face treaba cu seriozitate și consecvență.
Este la fel de argumentată dorința oamenilor de a avea o țară cu perspective economice consistente. De ce să fie cazul ca generația tânără să plece din țara natală? O administrare financiară fără scurgeri și fără favorizări ale anumitor categorii, ar menține în teritoriu majoritatea celor care-și termină studiile. Observați că schimbarea este strâns legată de corectarea unor atitudini care, la urma urmei, țin de păcat. Adică de exploatarea unora sau de spiritul avar al altora.
Schimbările râvnite nu sunt rele în ele însele. Numai că nu întotdeauna schimbările unor oameni cu alți oameni produc și schimbări reale în rândul societății. Schimbările trebuie să se producă la niveluri mai profunde. Degeaba schimbi un om corupt cu un alt om corupt. Este ca și cum pe o vreme rece dai jos o haină ruptă, prin care trece frigul și iei alta la fel de jerpelită. Efectul va fi doar optic, nu și termic.
Așadar, orice schimbare, trebuie să înceapă din interior. În relatările biblice, avem consemnate reforme inițiate de unii regi din regatul sudic al lui Iuda care avea capitala la Ierusalim. În regatul de nord, numit Israel sau Efraim, cu capitala la Samaria, nu au existat reforme, deoarece toți cei 19 regi au fost răi și fără o relație corectă cu Dumnezeu. Dar, în sud, din cei 20 de regi din dinastia davidică, au fost câțiva care au avut o inimă dedicată lui Dumnezeu și au generat schimbări semnificative.
Schimbările, chiar și cele politice, pornesc din suflet. Fără o schimbare de natură spirituală, restul schimbărilor ar fi doar de decor și nu de esență. Ce folos are să cosmetizezi fața unui om foarte răcit? Mai bine îi administrezi tratamentul adecvat și, în mod garantat, i se va schimba și înfățișarea exterioară.
La Radio Vocea Evangheliei vă propunem cea mai bună schimbare, cea lăuntrică. Nu sunt doar vorbe. Este o realitate. Când ești schimbat pe dinlăuntru, restul vine de la sine. Trebuie să curățăm inima. De acolo ies toate. Dacă inima este bună, vom avea în comportament doar virtuți. Dacă inima este rea, se vor ivi comportamente deviante, chiar vicii.
Schimbă-mi inima. Fă-mă mai curat, mai real, mai sfânt. Este dorința noastră sinceră, a tuturor.
Daniel Grigoriciuc{jcomments on}