La matinalul RVE din 2 Ianuarie 2013, Roxana Popovici și Șerban Cojocar v-au spus câteva din hotărârile pe care le-a luat Jonathan Edwards în timpul tinereții sale. Iată un articol publicat pe blogul http://gtgospel.wordpress.com despre aceste 70 de hotărâri ale lui Jonathan Edwards.
Jonathan Wdwards (1703-1758) a fost unul dintre cei mai proeminenţi pastori, evanghelişti şi teologi ai vremii sale. Pe când era pastor într-o biserică congregaţionalistă din Northampton, Massachusetts, a fost folosit de Dumnezeu în iniţierea primei mari treziri spirituale de pe tărâm american, care a avut loc între anii 1733-1735. După câţiva ani, a fost folosit din nou în ceea cel de-al doilea val de trezire spirituală, timp în care a predicat una dintre cele mai celebre predici din întreaga istorie a Bisericii, numită Păcătoşii în mâinile unui Dumnezeu mânios (1741).
A avut trei fii şi opt fiice.
Mulţi spun că uriaşul impact pe care Edwards l-a avut asupra generaţiei sale şi al istoriei bisericii de atunci încoace s-a datorat în mare măsură dedicării faţă de Dumnezeu şi al celor şaptezecei de hotărâri pe care le-a luat în tinereţe, la doar 19,20 de ani (1722-1723).
În introducerea lucrării Scrierile Personale ale lui Jonathan Edwards, vol 16, George Claghorn spune că pentru Jonathan Edwards, aceste rezoluţii nu au reprezentat nici speranţe pioase, nici vise romantice, nici reguli legaliste, ci, pur şi simplu, au fost instrucţiuni pentru viaţă demne de urmat cu respect. Edwards era dependent de puterea susţinătoare a Dumnezeului Atotputernic, singurul capabil de a-l ajuta să-şi respecte hotărârile.
Aceste rezoluţii au fost linii directoare pentru auto-examinare.
Hotărârile lui Edwards
Fiind conştient că sunt incapabil să fac ceva fără ajutorul lui Dumnezeu, Îl rog cu umilinţă ca prin harul Său să mă facă în stare să urmez aceste hotărâri, în măsura în care ele reprezintă voia Sa, de dragul lui Cristos.
Adu-ţi aminte să citeşti aceste hotărâri o dată pe săptămână!
1. Sunt hotărât să fac acele lucruri care cred că Îl slăvesc pe Dumnezeu cel mai mult şi sunt pentru binele, câştigul şi plăcerea mea, pe toată durata existenţei mele, fără a ţine cont de timp, atât pentru acum, cât şi pentru veşnicie. Sunt hotărât să fac tot ceea ce cred că este de datoria mea pentru binele şi avantajul omenirii în general. Sunt hotărât să fac aceste lucruri indiferent de dificultăţile pe care le voi întâmpina, indiferent cât ar fi de multe şi de mari.
2. Sunt hotărât să mă străduiesc mereu să găsesc noi metode de a promova lucrurile menţionate mai sus.
3. Sunt hotărât ca, dacă voi cădea vreodată şi voi deveni plictisit, astfel încât să neglijez păzirea oricărei părţi a acestor hotărâri, să mă pocăiesc de tot ceea ce-mi voi aminti atunci când îmi voi veni în fire.
4. Sunt hotărât să nu fac niciodată vreun lucru, fie în suflet, fie în trup, fie mare, fie mic, care să atenteze la gloria lui Dumnezeu; nici să nu existe, nici să nu-l suport, şi, pe cât posibil, să-l evit.
5. Sunt hotărât să nu pierd niciun moment, ci să‑l exploatez în cel mai profitabil mod cu putinţă.
6. Sunt hotărât să trăiesc cu toată puterea mea, tot timpul vieţii mele.
7. Sunt hotărât să nu fac niciodată un lucru pe care mi-ar fi teamă să-l fac în ultima oră a vieţii mele.
8. Sunt hotărât să acţionez, în toate privinţele, atât cu vorba cât şi cu fapta, ca şi cum nimeni nu ar fi atât de netrebnic ca mine, ca şi cum aş fi comis aceleaşi păcate, ca şi cum aş avea aceleaşi slăbiciuni sau eşecuri ca alţii; şi să las cunoaşterea eşecurilor lor să producă ruşine în mine, şi să-mi dea o nouă ocazie de a-mi mărturisi păcatele mele şi propria mizerie înaintea lui Dumnezeu.
9. Sunt hotărât să mă gândesc cât mai mult, în orice situaţie, la propria-mi moarte şi la circumstanţele obişnuite care însoţesc moartea.
10. Sunt hotărât ca, atunci când voi simţi durere, să mă gândesc la durerile martirilor şi ale iadului.
11. Sunt hotărât ca, atunci când mă voi gândi la orice problemă de teologie ce se cere rezolvată, să fac imediat tot ce-mi stă în putere pentru a o rezolva, dacă circumstanţele nu mă vor împiedica.
12. Sunt hotărât ca, dacă voi găsi plăcere în a face lucrul acesta [vezi hotărârea precedentă], spre satisfacerea mândriei sau a orgoliului meu, sau altceva de felul acesta, să renunţ imediat.
13. Sunt hotărât să mă străduiesc să găsesc persoane potrivite faţă de care să-mi manifest dragostea şi generozitatea.
14. Sunt hotărât să nu fac niciodată nimic din duh de răzbunare.
15. Sunt hotărât să nu permit niciodată nici cel mai mic gest de mânie faţă de fiinţele iraţionale.
16. Sunt hotărât să nu vorbesc niciodată de rău despre cineva, astfel încât să-l dezonorez, fie mult, fie puţin, cu niciun motiv, decât dacă ar aduce un bine real.
17. Sunt hotărât să trăiesc în felul în care îmi voi dori să o fi făcut în clipa morţii.
18. Sunt hotărât să trăiesc în orice clipă aşa cum cred, în stările mele evlavioase şi când am cele mai clare noţiuni ale Evangheliei şi ale celeilalte lumi, că este cel mai bine.
19. Sunt hotărât să nu fac niciodată ceva ce mi‑ar fi teamă să fac dacă aş şti că am mai puţin de o oră până să aud cea din urmă trâmbiţă.
20. Sunt hotărât să menţin cea mai strictă cumpătare în ceea ce priveşte mâncarea şi băutura.
21. Sunt hotărât să nu fac niciodată niciun lucru care, dacă aş vedea pe altul făcându-l, m-ar face să cred că este un motiv întemeiat ca să-l dispreţuiesc, sau să gândesc mai josnic despre el.
22. Sunt hotărât să mă străduiesc să-mi obţin cât de multă fericire pot în lumea cealaltă, să mă lupt cu toată puterea, vigoarea şi vehemenţa şi, da, cu toată violenţa de care sunt în stare, sau care mă poate duce la extenuare în orice fel imaginabil.
23. Sunt hotărât ca, pentru gloria lui Dumnezeu, să fac frecvent şi în mod deliberat acele lucruri pe care nu-mi vine să le fac şi să identific din nou intenţia, planul şi scopul lor original, şi dacă voi observa că nu sunt pentru gloria lui Dumnezeu, să le resping ca o încălcare a celei de‑a patra rezoluţii.
24. Sunt hotărât ca, ori de câte ori voi face un lucru rău în mod vizibil, să merg în urma lui până voi ajunge la cauza iniţială, şi apoi, să mă străduiesc cu grijă să nu mai repet vreodată acel lucru; să lupt şi să mă rog cu toată puterea mea împotriva cauzei care a dus la înfăptuirea lui.
25. Sunt hotărât să examinez cu atenţie şi în mod constant acel lucru din mine care mă face să mă îndoiesc chiar în cea mai mică măsură de dragostea lui Dumnezeu, şi să-mi direcţionez toate forţele împotriva lui.
26. Sunt hotărât să mă descotorosesc de lucrurile care îmi diminuează siguranţa [mântuirii].
27. Sunt hotărât să nu omit în mod voit vreun lucru, doar dacă aceasta va aduce glorie lui Dumnezeu; şi să examinez în mod frecvent omisiunile mele.
28. Sunt hotărât să studiez Scripturile în mod constant şi frecvent, astfel încât să observ mereu o creştere în cunoaşterea lor.
29. Sunt hotărât să nu consider a fi rugăciune, şi să nu las să treacă drept rugăciune sau o cerere de rugăciune ceea ce este făcut în aşa fel încât să nu pot să nădăjduiesc că Dumnezeu va răspunde la ea; tot aşa să consider şi o mărturisire pe care nu pot să nădăjduiesc că Dumnezeu o va accepta.
30. Sunt hotărât să mă străduiesc cât pot de mult ca în fiecare săptămână să cresc mai mult în religie şi în har decât săptămâna precedentă.
31. Sunt hotărât să nu spun niciodată ceva împotriva cuiva, decât dacă este în acord perfect cu cea mai înaltă onoare creştină şi dragoste pentru omenire, în acord cu cea mai adâncă smerenie şi cu simţământul propriilor mele greşeli şi eşecuri, şi în acord cu Regula de Aur; şi, deseori, după ce am spus ceva împotriva cuiva să aduc spusele mele înaintea testului acestei hotărâri şi să le încerc cu stricteţe după acest test.
32. Sunt hotărât să fiu strict şi ferm în credincioşia mea faţă de ceea ce mi s-a încredinţat, astfel încât Proverbe 20:6 „Cine poate găsi un om credincios?” să nu fie parţial împlinit în viaţa mea.
33. Sunt hotărât să fac întotdeauna ceea ce-mi stă în putere pentru a face, a menţine şi a păstra pacea, atunci când se poate face acest lucru fără să se aducă pagube în alte privinţe (26 Decembrie 1722).
34. Sunt hotărât ca atunci când relatez povestiri să nu spun niciodată altceva decât adevărul simplu şi curat [fără exagerări].
35. Sunt hotărât ca ori de câte ori mă îndoiesc atât de mult dacă mi-am făcut datoria în aşa fel încât îmi pierd liniştea şi pacea, să însemnez în scris acest lucru; să scriu şi despre modul în care problema a fost rezolvată (18 Decembrie 1722).
36. Sunt hotărât să nu vorbesc niciodată de rău pe cineva, cu excepţia cazului în care sunt chemat să fac acest lucru pentru o cauză bună. (19 Decembrie 1722).
37. Sunt hotărât să mă întreb în fiecare seară înainte de a merge la culcare dacă am fost neglijent, dacă am comis vreun păcat şi în ce anume m-am lepădat de mine; de asemenea, sunt hotărât să fac lucrul acesta la fiecare sfârşit de săptămână, lună şi an (22, 26 Decembrie 1722).
38. Sunt hotărât să nu spun niciodată nimic distractiv sau ceva care să provoace râsul în Ziua Domnului (Seara de Duminică, 23 Decembrie 1722).
39. Sunt hotărât să nu fac niciodată un lucru de care mă îndoiesc că este legitim, dar în acelaşi timp să rămân deschis să-l cercetez şi să-l examinez ca să văd dacă este sau nu legitim; şi să fac acel lucru în cazul în care pun la îndoială legitimitatea omiterii lui.
40. Sunt hotărât să mă cercetez în fiecare seară, înainte de culcare, dacă am acţionat în cel mai bun mod cu putinţă cu privire la mâncare şi băutură (7 Ianuarie 1723).
41. Sunt hotărât să mă întreb la sfârşitul fiecărei zile, săptămâni, luni, şi al fiecărui an dacă m-aş fi putut strădui mai mult într-o anume privinţă (11 ianuarie 1723).
42. Sunt hotărât să-mi reînnoiesc dedicarea faţă de Dumnezeu, făcută la botezul meu, pe care am declarat-o solemn când am fost primit în comuniunea Bisericii şi pe care am reînnoit-o cu solemnitate în această zi de 12 Ianuarie 1723.
43. Sunt hotărât să nu acţionez niciodată, de acum şi până la moarte, ca şi cum aş fi al meu în vreun fel, ci să acţionez în întregime şi pe deplin ca fiind al lui Dumnezeu, în acord cu ceea ce am scris în această zi de Sâmbătă, 12 Ianuarie 1723.
44. Sunt hotărât ca niciun alt scop decât religia să nu influenţeze vreuna dintre acţiunile mele, şi ca niciuna dintre acţiunile mele să nu fie, indiferent de circumstanţe, direcţionată decât spre scopuri religioase (12 Ianuarie 1723).
45. Sunt hotărât să nu dau curs niciodată vreunei plăceri sau dureri, bucurii sau întristări, niciunui fel de afecţiuni, mici sau mari, nici vreunei circumstanţe care le-ar putea stârni, decât dacă promovează religia (12, 13 Ianuarie 1723).
46. Sunt hotărât să nu permit niciodată nici cea mai mică măsură de răutate faţă de tatăl sau de mama mea. Sunt hotărât să nu tolerez nicio manifestare a acesteia, în vorbire sau în privire; şi sunt hotărât să fiu în mod deosebit atent să nu se manifeste faţă de niciun membru al familiei.
47. Sunt hotărât să mă străduiesc cât pot de mult să renunţ la tot ceea ce nu este în armonie perfectă cu o dispoziţie bună, plăcută şi binevoitoare, liniştită, plină de pace, de mulţumire, de compasiune, de generozitate, de umilinţă, de blândeţe, de supunere, de amabilitate, de hărnicie, de sârguinţă, de dragoste, de răbdare, de moderaţie, de iertare, de sinceritate; şi să fac tot timpul ceea ce m-ar îndruma o astfel de dispoziţie să fac. Sunt hotărât să examinez cu stricteţe la fiecare sfârşit de săptămână dacă am făcut acest lucru (Dimineaţa de duminică, 5 Mai 1723).
48. Sunt hotărât ca, în mod constant, să privesc la starea sufletului meu cu cea mai mare conştiinciozitate şi sârguinţă şi să mă cercetez atent, ca să ştiu dacă am cu adevărat parte de Cristos sau nu; astfel încât, atunci când va fi să mor, să nu trebuiască să mă pocăiesc de faptul că am neglijat să fac acest lucru (26 Mai 1723).
49. Sunt hotărât să nu fiu niciodată în starea aceasta, dacă pot face ceva în privinţa aceasta [vezi hotărârea precedentă].
50. Sunt hotărât să acţionez aşa cum aş considera că ar fi fost cel mai bine şi mai înţelept să o fi făcut atunci când voi fi ajuns în lumea viitoare (5 Iulie 1723).
51. Sunt hotărât să acţionez în orice privinţă aşa cum mi-aş dori să o fi făcut dacă, la urmă, aş fi condamnat (8 Iulie 1723).
52. Aud frecvent de persoane în vârstă care spun cum ar trăi dacă ar avea posibilitatea să o ia de la capăt. Sunt hotărât să trăiesc exact aşa cum mi-aş dori să o fi făcut dacă voi ajunge la bătrâneţe (8 Iulie 1723).
53. Sunt hotărât să profit de fiecare oportunitate, când sunt în cea mai bună şi mai fericită stare de spirit, să îmi încredinţez sufletul Domnului Isus Cristos, să mă încred şi să nădăjduiesc în El şi să mă consacru în întregime Lui; pentru ca astfel să pot avea certitudinea siguranţei mele, ştiind că mă încred în Răscumpărătorul Meu (8 Iulie 1723).
54. Sunt hotărât ca, ori de câte ori voi auzi o laudă la adresa cuiva, dacă voi considera că ar fi vrednic de laudă şi în mine, să mă străduiesc să laud şi eu acea persoană (8 Iulie 1723).
55. Sunt hotărât să depun tot efortul de care sunt în stare ca să acţionez aşa cum cred că ar trebui să o fac dacă aş vedea fericirea cerului şi chinurile iadului (8 Iulie 1723).
56. Sunt hotărât să nu renunţ niciodată şi să nu slăbesc deloc în lupta cu stricăciunile mele, oricât de puţin succes voi avea.
57. Sunt hotărât ca, atunci când mă voi teme de nenorociri şi adversităţi, să examinez dacă mi-am făcut datoria, şi mă hotărăsc să mi-o fac; şi fie ca lucrurile să se desfăşoare aşa cum le rânduieşte Providenţa. În măsura în care pot, eu nu voi fi preocupat de altceva decât de datoria mea şi de păcatul meu. (9 Iunie, 13 Iulie 1723).
58. Sunt hotărât nu doar să mă abţin de la manifestarea unui aer de aversiune, irascibilitate şi mânie în conduită, ci să manifest un duh de dragoste, bucurie şi bunătate (27 Mai şi 13 Iulie 1723).
59. Sunt hotărât ca, atunci când sunt cel mai conştient că sunt provocat la rea-voinţă şi mânie, să mă străduiesc să simt şi să acţionez cu bună-voinţă; da, sunt hotărât ca în asemenea momente să manifest bună-voinţă, chiar dacă în alte privinţe cred că aşa ceva ar fi nefavorabil şi nesăbuit (12 Mai, 11 Iulie, 13 Iulie 1723).
60. Sunt hotărât ca, atunci când sentimentele mele încep să fie dezordonate în cea mai mică măsură, când sunt conştient de cea mai mică agitaţie lăuntrică, sau de cea mai mică încălcare a moralităţii exterioare, să mă supun celei mai exigente examinări (4, 13 Iulie 1723).
61. Sunt hotărât să nu dau curs unei apatii, care văd că îmi relaxează şi îmi distrage mintea de la a fi concentrată într-un mod deplin şi stabil asupra religiei, indiferent de scuzele pe care le-aş avea pentru ea – cum ar fi că ceea ce mă îndeamnă apatia să fac este spre folosul meu, etc (21 Mai, 13 Iulie 1723).
62. Sunt hotărât să nu fac niciodată altceva decât cea ce sunt dator să fac; şi, în conformitate cu Efeseni 6:6-8, să-mi fac datoria de bună voie şi cu bucurie, „ca pentru Domnul, nu ca pentru oameni”, ştiind că „fiecare va primi răsplata de la Domnul după binele pe care-l va fi făcut” (25 Iunie, 13 Iulie 1723).
63. Pornind de la presupunerea că nu a existat niciodată nicio singură persoană în lume la un moment dat, care să fie cu adevărat un creştin perfect, o imprimare clară a chipului lui Hristos în toate privinţele, în care creştinismul să strălucească în toată slava lui reală, şi care să fie excelent şi minunat din orice unghi l-ai privi, în orice parte a caracterului său; sunt hotărât să acţionez ca şi cum, aş putea deveni eu acea persoană în vremea mea, dacă m-aş lupta cu toată puterea (14 Ianuarie, 3 Iulie 1723).
64. Sunt hotărât ca, atunci când voi avea parte de acele „suspine negrăite” despre care vorbeşte apostolul Pavel (Romani 8:26) şi acele „tânjiri ale sufletului de dor după legile lui Dumnezeu” despre care vorbeşte psalmistul (Psalmul 119:20), să le dau curs cu toată puterea mea şi să nu obosesc să mă străduiesc cu seriozitate să-mi înflăcărez dorinţele, şi să fac tot ce pot să mai am parte de ele (23 Iulie, 10 August 1723).
65. Sunt hotărât să stăruiesc foarte mult, pe toată durata vieţii mele în lucrul acesta: cu cea mai mare sinceritate de care sunt capabil, să-mi istorisesc căile înaintea lui Dumnezeu şi să-mi deschid sufletul înaintea Lui: cu toate păcatele, ispitele, dificultăţile, durerile, temerile, speranţele, dorinţele mele, fiecare lucru din viaţa mea, şi fiecare circumstanţă, în conformitate cu predica numărul 27 a lui Dr. Manton din Psalmul 119:26 (26 Iulie, 10 August 1723).
66. Sunt hotărât să mă străduiesc mereu să păstrez o înfăţişare binevoitoare, în conduită şi în vorbire, în orice loc şi orice companie, cu excepţia cazului în care datoria îmi cere altceva.
67. Sunt hotărât ca, după necazuri să mă cercetez ca să văd cu ce sunt mai bun în urma lor, să văd ce bine am obţinut prin ele şi ce aş fi putut obţine prin ele.
68. Sunt hotărât să mărturisesc sincer faţă de mine tot ce voi descoperi în mine, fie neputinţă, fie păcat, şi, dacă este ceva ce priveşte religia, să-I mărturisesc totul lui Dumnezeu şi să implor ajutorul de care am nevoie (23 Iulie, 10 August 1723).
69. Sunt hotărât să fac întotdeauna ceea ce mi-aş dori să fac când îi văd pe alţii făcând acel lucru (11 August 1723).
70. Să fie o măsură de bunăvoinţă în tot ceea ce spun (17 August 1723).